Lansarea primului număr al Revistei J a
încălzit spiritele creative, a adus în atenţie oameni ce privesc lumea dintr-o
altă perspectivă și te-a încurajat să dai frâu liber ideilor creatoare pentru
ca noi să evidenţiem potenţialul din fiecare.
Proiectul în sine
îşi propune să adune de pretutindeni proiecte şi pasiuni, încurajând
dezvăluirea părţii artistice a fiecăruia. Ideea a pornit de la oamenii din
jurul nostru care vor să iasă din tipar şi care reuşesc să vadă dincolo de
evident.
Revista îşi continuă drumul în formă de J cu
al doilea număr ce ia joaca în serios. Odată cu renaşterea verii venim cu chef
de joacă şi vrem să te molipsim şi pe tine în resuscitarea copilăriei. O întoarcere
la inocență este întotdeauna binevenită pentru redescoperirea momentelor
creatoare de lumi în care, copii fiind, te-ai refugiat de atâtea ori.
Numărul de față vrea să te stimuleze în această direcție și
să pui pe hârtie ideile văzute prin ochii
inocenței. Și pentru că pe parcurs ce devenim oameni mari, joaca devine tot mai serioasă și poate lua tot mai
multe forme, am testat limitele creației în poezie, în recenzii de
filme și cărți, în muzică, în arte vizuale și în oameni care au transformat jocul
copilăriei într-un mod de a trăi.
Revista J
continuă să fie scrisă şi realizată de tine şi de toţi cei care vor să se
implice în acest proiect, așa că ne-am bucura să te regăsim în următoarele
pagini.