Se afișează postările cu eticheta cultural. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cultural. Afișați toate postările

J vine de la Joacă

Revista J se pregăteşte să-şi lanseze al doilea număr şi te îndeamnă să laşi activităţile banale, să iei aparatul foto, pixul, pensula (sau oricare ar fi instrumentul tău) şi să ne arăţi că eşti mai mult decât un simplu muritor, prin proiectul creat de tine. Indiferent de pregătirea pe care o ai în domeniul artistic ales, noi te provocăm să ne trimiţi creaţia ta până pe 15 aprilie pentru a-ţi rezerva un loc în revistă.

Proiectul în sine îşi propune să adune de pretutindeni idei şi pasiuni, încurajând dezvăluirea părţii artistice a fiecăruia. Ideea a pornit de la oamenii din jurul nostru care vor să iasă din tipar şi care reuşesc să vadă dincolo de evident. Astfel, revista este scrisă şi realizată de tine şi de toţi cei care vor să se implice în acest proiect.

Lansarea primului număr a încălzit spiritele creative, v-a adus în atenţie oameni ce privesc lumea dintr-o altă perspectivă, v-a încurajat să vă deschideţi minţile creatoare pentru ca noi să evidenţiem potenţialul din fiecare.



După pri
mii paşi, Revista J îşi continuă drumul în formă de J cu al doilea număr ce ia joaca în serios. Odată cu renaşterea primăverii venim cu chef de joacă şi vrem să te molipsim şi pe tine în resuscitarea copilăriei din tine. Povesteşte, desenează, vino cu o idee colorată sau cu o propunere ludică, până pe 15 aprillie şi noi o să ne jucăm cu ea.

Revista „J” este un proiect Acaju. Va fi distribuită gratuit, atât la cafenea cât şi în cadrul evenimentelor sociale şi culturale din Iaşi prin intermediul partenerilor săi.

Veniţi de citiţi!

Am lansat revista şi a fost frumos. Am pus punctul pe J ca să arătăm că putem face lucrurile altfel: simplu, liber şi cu prietenie. Esenţa în J e uşor de presupus: Acaju e locul unde s-au legat discuţiile şi unde s-au lansat ideile, iar “a pune punctual pe J” şi nu pe I e tocmai alegerea nostră de a spune lucrurilor pe nume într-un mod aparte, ce ne defineşte.








Toţi cei care au scris în acest prim număr sau despre care s-a scris sunt oamenii de lânga noi pe care îi întâlniţi cu diverse ocazii la Acaju sau în altă parte din
Iaşi. Le-am trecut procupările şi pasiunile în revistă într-o lungă listă de prieteni. Unii doar cunoscuţi înainte, ne-au devenit apropiaţi şi le mulţumim pentru implicare. Am descoperit că suntem mulţi cu dorinţe şi proiecte asemănătoare şi poate astfel vom reuşi să le ducem la îndeplinire

.

E doar un început şi vrem să continuăm. Ideea este să auzim cât mai multe de la voi şi despre voi. Sunteţi invitaţi oricând să ne vorbiţi despre pasiunile voastre. Avem şi în acest prim număr o pagină dedicată vouă pe care sperăm sa o folosiţi cu inspiraţie. La început de primăvară sperăm să ne citim din nou.

Până atunci, găsiţi numărul de iarnă al revistei „J la Acaju, la librăria Humanitas din Centrul Comercial Felicia şi sperăm la diferite evenimente ale partenerilor noştri. Vă aşteptăm să ne spuneţi ce credeţi.

Lansăm REVISTA!

Vino, duminică, 27 noiembrie, să sărbătorim un început entuziast care, sperăm, va continua pe măsură. Lansăm primul număr al revistei, promise de prin vară, la care te-am invitat sa iei parte.

Am început cu o lista lungă şi entuziastă. Nu am bifat tot, dar nu am abandonat, cu speranţa că în numerele viitoare vom concretiza şi restul. E de bine că nu am pierdut esenţa şi suntem mândri de ce a ieşit. Ai să citeşti despre oamenii pe care poate îi ştii, dar nu îi cunoşti. Prin cele câteva rânduri scrise despre ei sau chiar de ei, i-am surprins în altă ipostază decât cea de client. Îi poţi cunoaşte şi tu odată cu lansarea, precum şi din paginile revistei. Te aşteptăm duminică, ca nişte gazde primitoare, cu bunătăţi, proiecţii autohtone şi muzică live.


Până atunci, facem un joc. “Surprinde esenţa Acaju” printr-o fotografie pe care ne-o aduci (pe suport de hârtie) duminică, 27 noiembrie, la lansare. Primeşti un cocktail savuros, expunem toate fotografiile şi o alegem pe cea mai bună. Autorul ei va colabora cu noi la următorul număr al revistei.

Centrul de colectare al revistelor cu idei*

Oamenii cool au reviste cool. Oamenii destepti si buni le dau si la altii.

Hai sa adunam o mini biblioteca cu idei aici, la Acaju, de care sa te bucuri oricand vii. Tu aduci reviste si noi iti facem cinste cu ceva de la bar.


Vino cu revistele tale cool pe care nu le-ai mai rasfoit demult si lasa-le la Acaju sa ne bucuram cu totii de pasiunea ta. Fie ea muzica, design, arhitectura, film sau orice e creativ sub soare. Iar daca au poze frumoase si idei inspirante, te invitam gratis si la bar, unde discutiile despre lucrurile placute capata mereu un aer de voie buna.



Ne inveselesti oricand vii la noi, dar intre 20 si 30 iunie cu atat mai mult. Iar pentru 2 reviste aduse la Acaju primesti orice de la bar de 5 lei, pentru 3-5 reviste, de 10 lei iar pentru 5 reviste iti facem toate poftele de 20 lei.

Ne uitam la continut si la starea in care se afla revistele si mai putin la perioada de publicare.

*! Exemple de reviste cu idei: Decat o revista, IDEA, Igloo, Republik, Photo Magazine, Tataia, Wallpaper, Wire, Objects, Omagiu, si altele in ton.

Soiree africaine

Sambata, 4 decembrie, de la 10 seara, impreuna cu Centrul Cultural Francez, va asteptam aici, la Acaju, pentru a sarbatori 50 de ani de la Independenta tarilor africane prin muzica si dansuri africane.



Seara vine in continuarea concertului organizat de catre CCF Iasi la Ateneul Tatarasi, unde, incepand cu ora 19.00, va canta Kareyce Fotso, o tanara artista din Camerun.

Workshop GEN 2 - miercuri, 30 iunie

Deoarece vremea e mohorata si pentru inspiratie multa lume prefera soarele si aerul curat amanam evenimentul pentru miercurea viitoare, 30 iunie, la aceeasi ora.

Workshop GEN 2! Miercuri, 30 iunie, ora 17, aici, la Acaju.


Ca si la Workshop GEN, ce a avut loc cu 2 saptamani in urma, vom avea o groaza de materiale ce vor fi folosite pentru realizarea de colaje, desene, schite si alte nebunii pentru Papergirl Iasi. Proiectul aduce arta in strada si imparte, pe biciclete, zambete trecatorilor, inmanandu-le chiar lucrarea ta.